Deci autentificarea se face in hellas!
Si ca sa revin intr-o nota ceva mai vesela, o sa sublinez fapul ca azi a fost in sfarsit prima zi linisita, sarbatorita frumos. Doar noi doua pe plaja jucand tenis, maxim 2 pase. Marea spala vesela mingea pe care nisipul era gelos. Si tot ei ne erau martori si fani.
Nu mi-as fi dorit ceva mai mult.
Si abia astept ziua de maine!
joi, 21 mai 2009
miercuri, 13 mai 2009
Central Station
Ma intorc des in Amsterdam. Nu in Londra, nu in Venetia, nu in Wroclaw, nu in Skiathos.
Cateodata strazile sunt cunoscute, dar de cele mai multe ori nu. Intotdeauna trebuie sa ajung undeva, sau trebuie sa achizitionez ceva, si intotdeauna ma intalnesc cu cineva, de aici, sau din alta parte.
In schimb sunt satula de zei! Si nimfe! Si toate duduitele Scarlett dinaintea secesiunii care trebuie sa fie amorezate de Ashley, deoarece Rhett este prea puternic si nu poate fi manipulat.
O veste pentru duduite: au mai trecut cateva razboaie de atunci si multe spirituale!
PS: Nu exista Rhett! Si cred ca nici Ashley!
Cateodata strazile sunt cunoscute, dar de cele mai multe ori nu. Intotdeauna trebuie sa ajung undeva, sau trebuie sa achizitionez ceva, si intotdeauna ma intalnesc cu cineva, de aici, sau din alta parte.
In schimb sunt satula de zei! Si nimfe! Si toate duduitele Scarlett dinaintea secesiunii care trebuie sa fie amorezate de Ashley, deoarece Rhett este prea puternic si nu poate fi manipulat.
O veste pentru duduite: au mai trecut cateva razboaie de atunci si multe spirituale!
PS: Nu exista Rhett! Si cred ca nici Ashley!
duminică, 10 mai 2009
Non Refundable
Demult, asteptam..sa vina si rapidul meu. Asteptam sa ma urc in el si sa incep minunata calatorie la care zilnic visam cand ma uitam la promisiunea adanca din palma stanga.
Nu l-am recunoscut, asa ca intre timp am mers o statie cu personalul, apoi vreo doua cu sageata, si cateva cu intercity-ul. Pe acesta l-am parasit cand l-am vazut, intr-un final..rapidul!
Asa ca m-am urcat. Cu fericire. Cu nerabdare. Si cu sperante. Multe. Poate prea multe..pentru un biet rapid…dar era bine, cum nu era nici in personal, nici in sageata, nici in intercity.
Langa mine s-a aseazat un Copil. M-am uitat fugitiv, era un necunoscut cunoscut.
A pornit. A inceput de la campie, iar in zare se vedeau dealuri, iar dupa dealuri stiam ca sunt munti, in varful lor, zapada cea alba.
Si merge, si merge. Campia nu se termina, desi vad dealurile. Ma supar. Campia e gri. Copilul nu zice nimic. El vede dealuri, si in departare, muntii. As vrea sa-I vad si eu. Dar nu pot. Vine Controlorul. Copilul arata biletul, Controlorul zambeste ingaduitor. Se intoarce spre mine. Eu nu am putut sa-mi iau bilet. Era rapidul meu, prins in ultima clipa. Ma supar, mi se face frica. Controlorul zambeste iar. Imi zice ca stie ca am bilet, doar ca e ratacit pe undeva, prin bagaj, si imi mai zice ca o sa-l gasesc intr-un final, poate . Nu zic nimic.
Continui sa ma uit la campie. E mult mai intinsa decat o banuiam. Incerc sa am rabdare. Copilul se plimba prin tren. Si intr-o zi, vine impreuna cu Controlorul. S-au imprietenit in vagonul restaurant. Vorbesc de dealuri si depresiuni, si cateodata de munti. Eu tac, vad numai campia. Sunt trista. Copilul pleaca. Ramane doar Controlorul.
Imi vorbeste de campii, de dealuri si de munti si de soarele deasupra lor. Mi-a descris ce frumoasa e zapada cea alba si imi zice ca daca am rabdare si sunt linistita, o s-o vad si eu. Ma simt un pic mai bine. Si sunt linistita. Pe geam se vede campia. E soare. Un timp. Apoi vine o ploaie torentiala, afara tuna si fulgera. Mi-am amintit de Copil. Unde o fi? Plecase de prea mult timp. Il caut, numai ca sa-l gasesc intr-un colt. Nu plecase niciodata. A trecut asa mult timp, ca nici nu am realizat. Am stat numai cu Controlorul si nu-mi mai trebuia altceva, nici macar un fulg. Dar Controlorul il vedea insa. Pe Copil.
Copilul crescuse putin. S-a apropiat si mi-a aratat fereastra. M-am uitat. Uitasem si fereastra. Prin ploaie, se vedea un deal. Campia disparuse. Dar nu ma bucura, pentru ca afara ploua, nu mai era soarele promis de Controlor.
Pe fereastra se vad acum dealuri mici. Ploua incontinuu. Nu se opreste pentru nimic in lume. Linistea face zgomot. Cineva trebuie sa plece.
Voi cauta in bagaj. Voi incerca sa gasesc biletul. Iar daca nu este, atunci voi pleca eu.
Poate ca am gresit ruta.
Nu l-am recunoscut, asa ca intre timp am mers o statie cu personalul, apoi vreo doua cu sageata, si cateva cu intercity-ul. Pe acesta l-am parasit cand l-am vazut, intr-un final..rapidul!
Asa ca m-am urcat. Cu fericire. Cu nerabdare. Si cu sperante. Multe. Poate prea multe..pentru un biet rapid…dar era bine, cum nu era nici in personal, nici in sageata, nici in intercity.
Langa mine s-a aseazat un Copil. M-am uitat fugitiv, era un necunoscut cunoscut.
A pornit. A inceput de la campie, iar in zare se vedeau dealuri, iar dupa dealuri stiam ca sunt munti, in varful lor, zapada cea alba.
Si merge, si merge. Campia nu se termina, desi vad dealurile. Ma supar. Campia e gri. Copilul nu zice nimic. El vede dealuri, si in departare, muntii. As vrea sa-I vad si eu. Dar nu pot. Vine Controlorul. Copilul arata biletul, Controlorul zambeste ingaduitor. Se intoarce spre mine. Eu nu am putut sa-mi iau bilet. Era rapidul meu, prins in ultima clipa. Ma supar, mi se face frica. Controlorul zambeste iar. Imi zice ca stie ca am bilet, doar ca e ratacit pe undeva, prin bagaj, si imi mai zice ca o sa-l gasesc intr-un final, poate . Nu zic nimic.
Continui sa ma uit la campie. E mult mai intinsa decat o banuiam. Incerc sa am rabdare. Copilul se plimba prin tren. Si intr-o zi, vine impreuna cu Controlorul. S-au imprietenit in vagonul restaurant. Vorbesc de dealuri si depresiuni, si cateodata de munti. Eu tac, vad numai campia. Sunt trista. Copilul pleaca. Ramane doar Controlorul.
Imi vorbeste de campii, de dealuri si de munti si de soarele deasupra lor. Mi-a descris ce frumoasa e zapada cea alba si imi zice ca daca am rabdare si sunt linistita, o s-o vad si eu. Ma simt un pic mai bine. Si sunt linistita. Pe geam se vede campia. E soare. Un timp. Apoi vine o ploaie torentiala, afara tuna si fulgera. Mi-am amintit de Copil. Unde o fi? Plecase de prea mult timp. Il caut, numai ca sa-l gasesc intr-un colt. Nu plecase niciodata. A trecut asa mult timp, ca nici nu am realizat. Am stat numai cu Controlorul si nu-mi mai trebuia altceva, nici macar un fulg. Dar Controlorul il vedea insa. Pe Copil.
Copilul crescuse putin. S-a apropiat si mi-a aratat fereastra. M-am uitat. Uitasem si fereastra. Prin ploaie, se vedea un deal. Campia disparuse. Dar nu ma bucura, pentru ca afara ploua, nu mai era soarele promis de Controlor.
Pe fereastra se vad acum dealuri mici. Ploua incontinuu. Nu se opreste pentru nimic in lume. Linistea face zgomot. Cineva trebuie sa plece.
Voi cauta in bagaj. Voi incerca sa gasesc biletul. Iar daca nu este, atunci voi pleca eu.
Poate ca am gresit ruta.
luni, 27 aprilie 2009
POKERFACE
Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface Pokerface
joi, 23 aprilie 2009
sâmbătă, 11 aprilie 2009
duminică, 5 aprilie 2009
La vida e bella!
"What's the adjective of the word wit?"
Raspunsul infocat si grabit astfel incat sa nu i-o ia nimeni inainte al unei doamne a fost...RASPUNS LA FINALUL PAGINII!
Aceasta doamna tanara este mai exact treapta reprezentativa din varful piramidei. A luat nota maxima la testul de absolvire a cursului unde probabil a avansat cu metode caracteristice lantului pe care se catara cei din categoria ei, in timp ce rame care foloseau treptele s-au impiedicat in mediocritate.
Traversam o paralela si ajungem si la casuta mea din mijlocul junglei. Aici pe dealul cel inalt "the mighty lion has sung" (in acest caz un mistret) si la prima chemare au sarit din tufisuri:
1. o nimfa inteleasa cu Bachus sa ademeneasca cat mai multe suflete (o mascota) in schimbul unei cupe (cea mai mica) plina de o faima invizibila si de nerecuperat (cine mai tine minte ultima dona??)
2. o girafa forever verde care ar fi vrut sa cante dar o face numai in tufisul obscur al chat-ului. In schimb a ales sa danseze gratios. Imortalizarea acestui moment unic se gaseste in casuta piticului pescar.
3. o ursa vesnic in cautare de vanat proaspat. Si este plina padureaaa! Ritual: dans, daca dans, deci vanatul TREBUIE sa fie interesat, (si daca nu e...ce conteaza...da cum sa nu fie, lacul e plin si sponsorul principal este zeul mai sus mentionat) atunci tras scaun langa el, daca tras scaun langa el, atunci asezat in poala, daca asezat in poala, atunci VREA. Tanara domnita, dar cand nimeriti oase tari si vanat greu de digerat (ca de obicei) nu ramane gust amar? Aparent, nu.
Sfatul autorului: mai eco, mai gratios si in mai in tempo (pe care nu vreti sa-l invatati deoarece se pierde arsura), ca de nu, dispar unele specii si ramanem fara "bunaciuni".
4. "bunaciunile" fac echipe si combat. Unii explica jocul tinerelor caprioare (veritabile surse de inspiratie pentru altii care instituie si fan club cu numele aferent noii caprioare, in valoare de 3levate si 3sferturi) in timp ce ca de obicei cei ma buni castiga (bursucul uracios, broasca alimbuta, hipopotamul intelegator si porcusorul isteric).
RASPUNSUL este: witness.
Comments: 0
Abonați-vă la:
Postări (Atom)