Hellas!!

Deci autentificarea se face in hellas!
Si ca sa revin intr-o nota ceva mai vesela, o sa sublinez fapul ca azi a fost in sfarsit prima zi linisita, sarbatorita frumos. Doar noi doua pe plaja jucand tenis, maxim 2 pase. Marea spala vesela mingea pe care nisipul era gelos. Si tot ei ne erau martori si fani.
Nu mi-as fi dorit ceva mai mult.
Si abia astept ziua de maine!

Central Station

Ma intorc des in Amsterdam. Nu in Londra, nu in Venetia, nu in Wroclaw, nu in Skiathos.
Cateodata strazile sunt cunoscute, dar de cele mai multe ori nu. Intotdeauna trebuie sa ajung undeva, sau trebuie sa achizitionez ceva, si intotdeauna ma intalnesc cu cineva, de aici, sau din alta parte.

In schimb sunt satula de zei! Si nimfe! Si toate duduitele Scarlett dinaintea secesiunii care trebuie sa fie amorezate de Ashley, deoarece Rhett este prea puternic si nu poate fi manipulat.

O veste pentru duduite: au mai trecut cateva razboaie de atunci si multe spirituale!

PS: Nu exista Rhett! Si cred ca nici Ashley!

Non Refundable

Demult, asteptam..sa vina si rapidul meu. Asteptam sa ma urc in el si sa incep minunata calatorie la care zilnic visam cand ma uitam la promisiunea adanca din palma stanga.
Nu l-am recunoscut, asa ca intre timp am mers o statie cu personalul, apoi vreo doua cu sageata, si cateva cu intercity-ul. Pe acesta l-am parasit cand l-am vazut, intr-un final..rapidul!

Asa ca m-am urcat. Cu fericire. Cu nerabdare. Si cu sperante. Multe. Poate prea multe..pentru un biet rapid…dar era bine, cum nu era nici in personal, nici in sageata, nici in intercity.

Langa mine s-a aseazat un Copil. M-am uitat fugitiv, era un necunoscut cunoscut.
A pornit. A inceput de la campie, iar in zare se vedeau dealuri, iar dupa dealuri stiam ca sunt munti, in varful lor, zapada cea alba.

Si merge, si merge. Campia nu se termina, desi vad dealurile. Ma supar. Campia e gri. Copilul nu zice nimic. El vede dealuri, si in departare, muntii. As vrea sa-I vad si eu. Dar nu pot. Vine Controlorul. Copilul arata biletul, Controlorul zambeste ingaduitor. Se intoarce spre mine. Eu nu am putut sa-mi iau bilet. Era rapidul meu, prins in ultima clipa. Ma supar, mi se face frica. Controlorul zambeste iar. Imi zice ca stie ca am bilet, doar ca e ratacit pe undeva, prin bagaj, si imi mai zice ca o sa-l gasesc intr-un final, poate . Nu zic nimic.

Continui sa ma uit la campie. E mult mai intinsa decat o banuiam. Incerc sa am rabdare. Copilul se plimba prin tren. Si intr-o zi, vine impreuna cu Controlorul. S-au imprietenit in vagonul restaurant. Vorbesc de dealuri si depresiuni, si cateodata de munti. Eu tac, vad numai campia. Sunt trista. Copilul pleaca. Ramane doar Controlorul.

Imi vorbeste de campii, de dealuri si de munti si de soarele deasupra lor. Mi-a descris ce frumoasa e zapada cea alba si imi zice ca daca am rabdare si sunt linistita, o s-o vad si eu. Ma simt un pic mai bine. Si sunt linistita. Pe geam se vede campia. E soare. Un timp. Apoi vine o ploaie torentiala, afara tuna si fulgera. Mi-am amintit de Copil. Unde o fi? Plecase de prea mult timp. Il caut, numai ca sa-l gasesc intr-un colt. Nu plecase niciodata. A trecut asa mult timp, ca nici nu am realizat. Am stat numai cu Controlorul si nu-mi mai trebuia altceva, nici macar un fulg. Dar Controlorul il vedea insa. Pe Copil.

Copilul crescuse putin. S-a apropiat si mi-a aratat fereastra. M-am uitat. Uitasem si fereastra. Prin ploaie, se vedea un deal. Campia disparuse. Dar nu ma bucura, pentru ca afara ploua, nu mai era soarele promis de Controlor.

Pe fereastra se vad acum dealuri mici. Ploua incontinuu. Nu se opreste pentru nimic in lume. Linistea face zgomot. Cineva trebuie sa plece.

Voi cauta in bagaj. Voi incerca sa gasesc biletul. Iar daca nu este, atunci voi pleca eu.

Poate ca am gresit ruta.